published 2023 June09
România democrată în două expoziții
by Călin VasilescuVenisajele galeriilor H gallery și Kulterra au apărut în seara de 8 iunie 2023 precum polii extremi ai sensibilității urbane românești contemporane: de la manierismul alegoric al unui gen de baroc post-modernist la nimfomania orgasmului forțat. Între aceste extreme nu prea mai există mare lucru în termeni de idealuri de validare personală în sufletul compatrioților noștri deocamdată. Spun asta fiindcă ambele vernisaje s-au bucurat de prezența multor oameni din industriile creative actuale și de crema pișcotarilor bucureșteni.
Recapitulările lui Ștefan Ungureanu sunt bineînțeles capitulările virilității la modă azi în cadrul amplului program de castrare a oricărei ambiții falocratice din partea populației creatoare culturale. Eroul este redus la o listă de obiecte simbolice fetișizate și contemplat prin prisma universului științific, de laborator, fiind găsit de negăsit. Domnul Ungureanu este filozof, este Iluminist, este un adevărat copil al Rațiunii, venite să locuiască cinic între barbarii balcanici și dacopatici( Dan Alexe). La H Gallery avem polul progresist al aspirațiilor românești de fericire: să fie o țară civilizată, lipsită de corupție unde……unde…….fiecare individ să fie respectat ca individ și vedem noi pe urmă dacă democrația duce undeva unde miroase tare a chimie și artificial.
Deocamdată se pare că generația domnului Ungureanu este pregătită să plătească progresului visele falocratice și orice adiere romantică despre viață ne mai rămăsese din trecutul nostru confuz și traumatizat.
La Kulterra se află polul opus al progresismului mimetic al intelectualității artistice. Aici o vom descoperii pe zeița nimfomaniei cromatice: Miruna Cojanu. Aici redescoperim ceea ce genialul Caragiale diagnosticate perfect în privința burgheziei mărunte și proaspete ale populației românești de atunci: văz enorm și simț monstruos. Da, în lucrările doamnei Cojanu vedem perfect întrupat nesațul unui spirit care acum a descoperit oportunismul hedonist și narcisist al modernității: nu există sentimente, nu există gânduri,există seducție și orgasm, există doar culoare și senzualitate, mereu nesatisfăcute. Craii de Curtea Veche și toate legendele urbane ale mahalalei cu farmece și țigănci ghicitoare de noroc primesc ofranda cromatică a doamnei Cojanu pentru a reînvia în visele noastre pasionale. Bordelul de demult are astăzi forme virtuale de a servi pasiunilor libidinale și concupiscente, însă asta nu ar trebui să ne sperie: ”putem alege mereu partea de frumos a vieții, încrederea în sublimul umanității și privirea de preabunătate a trăirii în prezent” . Așa este dragă doamnă, așa este: Zoe, fi bărbată!
De ce să nu dăm jocului poliamoros ceea ce este al jocului poliamoros?! Ce ne oprește? Azi! Azi trebuie să ne convingem pe noi înșine că atingem Absolutul, aici, în mahalaua noastră. Doar cu utilizarea termenului de sublim ați mers un pic prea departe, acesta neavând legătură cu alchimia vitriolantă a libidoului, ba fiind chiar opusul. Însă când ne lăsăm duși de ”hipersenzorialitate” , un termen excelent ales, putem să tragem o ușoară palmă pe fund chiar și sublimului. Da, textul expozițieie este perfect lipit pe mesajul abundent erotic al picturii doamnei Cojanu și, deși nesemnat, ne indică faptul că ceea ce identificăm și noi în lucrările domnei Cojanu nu este străin dumneaei și colaboratorilor ei. Și atunci ne poate apărea acea fantasmă a doamnelor care fac nudism, fără pic de jenă, și care ar fi putut fi Diotimele adolescenței noastre erotice, eliberatoarele noastre de rușinea masturbării chinuitoare. Însă ele , în maturitatea lor fascinantă alegeau să ne excite și să ne abandoneze demoniacalei onanii.
Amândouă expozițiile sunt de o calitate vizuală extraordinară. Sunt articulate și asumate de către creatori și echipele care îi expun public. Tocmai din cauza asta ele devin exemplare pentru polii axiologici și ideologici ai mentalității contemporane românești. Ceea ce se află între aceste extreme nu poate fi precizat. Lipsa unui for critic academic serios, prezent permanenet în dinamica valorilor publice românești ,face imposibilă perceperea clară a programelor axiologice ce nu sunt radicalizate. Nu ne aflăm într-o fază de luciditate și limpezire a priorităților civice, ci continuăm să ne luptăm pătimaș pentru dreptul nostru de a fi ființe particulare, sălbatice, absolutiste. Între imitarea academismului vestic și a performanțelor teoretice ale acestuia și totala abandonare în brațele lascive ale hedonismului nimfomaniacal , noi, românii acestei clipe nu prea putem articula ceva clar, practic, fundamental. Trebuie să mulțumim cu adevărat acestor doi artiști, atât de diferiți în toate manifestările lor, pentru a preciza cu atâta claritate și profesionalism punctele de fugă ale unei perspective publice care devine din ce în ce mai necesară.
- Călin Vasilescu, June 2023