Vanitas Bestialis


2022 June 21 - July 10, Bucharest
Marius Tănăsescu,
Genu Berlo,
Mihai Chițu &
Călin Vasilescu

Views
Conversation
Poster

Vanitas Bestialis


2022 June 21 - July 10, Bucharest
Marius Tănăsescu,
Genu Berlo,
Mihai Chițu &
Călin Vasilescu

Views
Conversation
Poster

Georges Didi-Huberman scria că imaginile sunt acte și nu doar obiecte decorative sau fantasme. A fabrica o imagine, nu înseamnă a ilustra o idee sau a surprinde o realitate, ci a acționa asupra realității și a construi o idee.


Au făcut o lunga cariera diversele interpretări ale vanității în istoria picturii. Tablourile de vanitas au apărut, ca gen propriu, în secolul XVII, în Olanda, în școala de la Leyden. Protestantismul interzicând reprezentarea umană în tablourile religioase sau morale, pictori ca David Bailly și apoi în Franța, Philippe de Champaigne, au tradus vanitea existenței prin naturi moarte cu obiecte simbolice. Dar, cum ar fi fost ca în locul craniului uman din natura moartă al lui Philippe de Champaigne din tabloul Vanité (1671) să fie înlocuit cu un craniu de câine sau cu un schelet de pește? Sau cum ar fi fost daca cei trei păstori și femeia dintr-un celebru tablou al lui Nicolas Poussin erau animale? De exemplu, trei maimuțe și o suricată ... care să citească uimiți, cu profundă venerație epitaful de pe mormânt „Et în Arcadia ego!”(amintește-ți că vei muri). Un memento mori care devine ușor pejorativ.

Evident, toate acestea par să curgă înspre un derizoriu mai degrabă comic și grotesc. Dar poate că acest tip de imagini sunt totuși purtătoare de idei. Ideea unei antropologii a imaginii poate fi convertita într-o zôonlogie a imaginii fără a cădea în vanitas derisorius? Mergând și mai departe, un animal poate să fie un zôon politikon?

-Marius Tănăsescu
 
︎